De ce am ales tocmai aceasta tema de discutie? Poate pentru ca mi-a dat mult de gandit in ultima vreme. Locurile in care am fost purtata si oamenii pe care mi-a fost dat sa-i intalnesc m-au facut sa ma gandesc la firea umana. Nu este prima data cand imi pun problema asta…Si nu cred ca va fi nici ultima. Doar ca probabil va fi prima si ultima data cand o voi mentiona undeva, public (mai mult sau mai putin). Cum sunt oamenii?
Unii prefera sa fie mereu aceiasi, fara sa isi impuna un anumit comportament, limite cum le numesc eu adesea. Altii nu fac decat sa-si impuna limite si uita sa mai fie ei. Sunt doar diplomatii aceia care se pierd printre atatea cuvinte, arhi-cunoscutele clisee care nu fac decat sa-mi deprime viata…
Omul trebuie sa opteze pentru ambele variante, sa le tina strans legate una de cealalta si sa le foloseasca atunci cand este cazul. Intrebuintarea in exces a uneia dintre ele poate duce la neintelegeri si incadrare intr-o anumita tipologie umana. Sa luam doua exemple definitorii pentru cele doua tipologii. Din prima categorie fac parte suporterii echipelor de fotbal, care rup scaune si garduri ori de cate ori echipa lor se afla intr-o situatie dificila. De partea cealalta a baricadei, ii putem include pe politicieni si diplomati. Niciodata nu vor da vreun raspuns ferm la o intrebare extrem de precisa de altfel. Vor bate campii mult si bine si atat. Ce-i drept, cei “naturali”, ca sa-i numim asa, ii vor acuza mereu pe cei care se controleaza de falsitate. De multe ori, excesul de diploamtie duce la falsitate. Omul uita sa mai fie om, sa greseasca si-si controleaza in exces fiecare miscare.
Este pacat sa optam doar pentru alb sau pentru negru, cand totul e relativ. Trebuie sa avem inventivitatea de a le putea imbina astfel incat soarta sa fie de partea noastra. Sa fim dezinvoti in preajma apropiatilor, sa ne rezervam dreptul la greseli, caci sunt omenesti pana la urma!
Eu zic ca-s doua maini care se ajuta. Cand una este ranita, atunci recurgem la cealalta pentru a ne fi camarad si pentru a ne ajuta atunci cand avem mai mare nevoie.
From M.
Dezinvoltura umana sau autocontrol social? July 14, 2009
Recomandare June 12, 2009
<a href=’http://www.mycloset.ro/’><img src=’http://www.mycloset.ro/images/recomandaMyCloset/recomandaBannerStanga.jpg’></a>
Religia mea..Religia voastra… May 24, 2009
Pe Iisus l-au facut Superstar
Pe Dumnezeu l-au tiparit pe dolar
Religia e marketing de razboi
Oamenii-si fac cruce dar privesc in gol
Imi incep postarea prin a spune ca aceste versuri apartin trupei Vama (jumatate de Vama Veche). Nu am mai scris de un car de vreme, nu pentru ca nu as fi vrut…pur si simplu nu am putut. Si-s oricum sunt de parere ca decat sa scriu idiotenii (mdeah, stiu ca multi veti considera asta o idiotenie) mai bine prefer sa astept.
M-am gandit sa atac un subiect tabu pentru societatea romaneasca- religia. Intr-adevar, sunt de parere ca religia e “marketing de razboi”, ca multi dintre “emisarii Domnului” nu-s decat niste profani, avizi dupa averi incomensurabile si mereu ghidati de dorinta de parvenire. Putini sunt cei cu adevarat crestini. Nu cred ca a merge saptamanal la biserica te face credincios, nici a purta doliu ‘nspe mii de ani, dupa decesul unei persoane dragi.
Eu nu am mai fost la biserica de mult timp si nici macar la sarbatorile cu adevarat importante nu o fac. Asta pentru ca preotii cu care am intrat eu in contact pana acum nu mi-au inspirat cea mai mare credinta si iubire de divinitate, ca sa zic asa.
Oamenii spun ca-s crestini pentru a nu intra in polemici cu masele de oameni auto proclamati “credinciosi”…Cati si mai cati nu am vazut inchinandu-se si uitandu-se in alta parte (nici macar secundele alea de smerenie nu existau..)…Intr-adevar, mult isi fac cruce si privesc in gol. Uitam de lururile esentiale. Eu am uitat de multe ori de lucrurile cu adevarat importante si am simtit nevoia sa-mi complic viata. O recunosc si o accept. Cred ca este cel mai bun lucru pe care pot eu sa-l fac. Sa fiu fericita cu mine insami si impacata ca tot ce-am facut pana acum m-a ajutat sa evoluez mereu, zi de zi.
Exista oameni care mi-au deschis ochii si pe aceasta cale (desi ma indoiesc ca vor citi vreodata acest blog) sa le multumesc ca m-au ajutat sa scap de fateta mea de credula si mi-au oferit posibilitatea sa vad si sa imi constientizez forta. Frica sau divinizarea altor oameni? In niciun caz. S-a terminat cu “sindromul inferioritatii“.
De ce sa ma simt inferioara?! Cand un om e mai bun decat mine, o accept si incerc sa ma autodepasesc ( nu mi-am facut niciodata un scop in a-i intrece pe ceilalti). Eu nu ma compar cu altii. Eu ma raportez numai la mine pentru ca am ajuns sa imi stiu limitele…
Oricum, daca toti oamenii ar fi puternici, ar exista mereu razboaie. Asta e legea firii..Cei puternici ii domina si-i tin in frau pe cei slabi. Pana si religia mentioneaza acest lucru…
Pustnic printre straini May 6, 2009
Ce e un om singur? un om nerealizat, as spune eu. Se spune ca la sfarsitul vietii, momentul ala in care iti contabilizezi bunele si relele, trebuie sa ai cel putin un prieten de nadejde!
Vorbesc despre prietenie pentru ca eu pun mare pret pe acest sentiment. Trebuie sa inveti sa traiesti pentru tine si sa nu-i pui pe altii pe primul plan, pentru ca altfel suferi. Altcineva imi zicea ca prietenia nu-i decat un troc. O relatie in care cei doi( asa ar fi ideal) sa iasa beneficiari. Oferim ceva si primim la schimb un alt lucru…asa e in viata. Ca observator, lucrurile sunt foarte clare. In momentul in care observatorul se transforma in personaj principal, deci implicat in mod direct, lucrurile se schimba. Se schimba optica, se schimba parerile..se schimba TOT. Suferi cand cel pe care il ridicasei iti da cu sutu’n dos, in momentul in care nu mai are ce beneficiu sa traga de pe urma ta. Suna drastic, dar realitatea asta e.
Si-acum vin si-mi pun problema: De cate ori in viata v-ati simtit “pustinici printre straini?” Se intampla sa te simtit stingher si-n propria ta familie, pentru ca te simti neinteles/easa, de catre persoana draga etc. Nu trebuie sa te duci intr-o alta tara pentru a te simti “strain”. Daca faci lucrul asta, atunci vei simti pe propria/ti piele sensul denotativ al cuvantului. Daca optezi insa pentru a ramane in tara si a te lupta pentru un trai mai bun, alaturi de apropiati, atunci vei experimenta rand pe rand sensul conotativ al cuvantului. Fiecare etapa din viata noastra, a muritorilor, sta sub semnul unor dezamagiri. Omul din greseli invata. Nu din greselile altora, ci din propriile greseli. Ce putem sa facem sa oprim dezamagirile care ne sunt pregatite? Pai nimic. Doar sa le asteptam, bucurandu-ne si profitand de viata pe care o avem.
Fie ca mai ai 50 de ani de trai, sau doar o zi, trebuie sa stii sa o iei de la capat mereu. Ne plafonam de trecut, si uitam ca “maine” poate ca nu va fi atat de negru ca azi, sau ca ieri. Maine reprezinta viitorul. Poate ca maine nu ne vom mai simti “pustnici” printre straini. Poate ca maine vom da din intamplare peste o persoana pe care nu am mai intalnit-o niciodata, dar care ne va impartasi o lectie importanta de viata.
Pesimistii mi-ar da in cap in momentul asta, dar pentru mine speranta este vitala. Si asta pentru ca vreau sa las ceva in urma mea. Lucrurile materiale sunt bune numai pentru nevoile cotidiene. Dar o amintire sincera a ceea ce ai fost pentru unii oameni, este totul. Si pentru asta merita sa traim !
Poveste May 6, 2009
Trista si tacuta..asa ar fi caracterizat-o pe fata aceea blondina, care statea si privea de ore intregi pe fereastra Rapid-ului ce avea s-o duca la mare..iar Rares nu-si putea lua ochii de la ea..ochii aceia tristi ii hipnotizasera toate simturile; o privea neincetat, in speranta ca ea-si va muta privirea spre el, ca vor incepe o conversatie, ca vor gasi un subiect comun de discutie, poate chiar amici comuni. Insa tanara era prea absorbita de propriile ganduri, de imaginile care i se derulau prin fata, pe masura ce trenul o purta spre mare…
Ea si Rares erau singuri in compartiment; un lucru nu chiar atat de surprinzator, cu atat mai mult cu cat acum era toamna tarzie. Frigul iti invada trupul..asa simtea Rares..dar fata cu par balai parea impasibila. Era mult prea absorbita, iar ochii ii erau mult prea tristi…
-Oh, ochii aceia verzi nu ar trebui sa fie niciodata tristi! isi zise Rares in sine.
Continua s-o priveasca, sa-i analizeze tinuta, comportamentul. Vroia s-o cunoasca, sau macar sa-i alfe numele. S-ar fi multumit si cu atat!
Tanara statea chiar in fata lui, cu mainile impreunate. Inspira nevoia de protectie, si el ar fi fost dispus oricand sa i-o ofere, numai sa i-o ceara…
Ea insa nu vorbea, iar lucrul asta il scotea pe el din minti. Incepuse chiar sa-si faca tot felul de scenarii. Ajunsese s-o numeasca ” Ana”, sa creada ca tanara suferise o pierdere in familie, si ca asta era motivul pentru care se ducea la mare intro luna atat de neadecvata. Si totusi, ea nu purta haine inchise la culoare. Nu avea ochii rosii din cauza plansului. Era doar tacuta si trista..
-”Ana” probabil ca iubeste, isi zicea in gand Rares, tot incercand sa scape de vraja care pusese stapanire pe gandurile sale.
- Cum s-o intrebe, fara ca ea sa se sperie,odata trezita din starea de reverie?! Ce sa-i spuna, numai pentru a-i vedea un zambet inmugurit pe chip?!..of doamne, cate si mai cate intrebari ii circulau prin minte, cu viteza luminii.
…Si deodata ea-l privi…Totul deveni atemporal. Se uitau unul in ochii celuilalt, fara a scoate vreun cuvant. Tacerea apasa, dar ei continuau sa se priveasca asa, negraitori…
Ultima ora… May 6, 2009
S-a terminat…Nu vroiam! Dar niciodata nu vreau ca ceva ce mi-a facut placere, sa se termine. Si de fiecare data asa se intampla. Detest toate etapele astea pe care trebuie sa le parcurg, pentru ca la anu’ sa-mi pun problema angajarii intr-un loc de munca bun, gasirea unui master interesant si placut, care sa nu ma oblige sa ma duc mai mult manata de la spate, asa cum mi se intampla in momentele astea…
O ultima vacanta de vara, inaintea preluarii responsabilitatilor. Eu asa o privesc. Si nu vreau sa dramatizez. Vreau doar s-o prezint obiectiv. Nu vreau sa plec pentru ca momentele petrecute de ei, de cei dragi, se imputineaza pe zi ce trece. Inchid ochii si imi rasare imaginea bunicii, strangandu-ne la pieptul ei pe mine si pe fratele meu…bunicul care, desi dur uneori, nu a facut decat sa ne iubeasca si sa ne ofere din intelepciune. Amandoi ne-au oferit intelepciune. Amandoi merita sa ne vada mai buni, mai cumpatati…Dar ea, bunica, mama mea, stiu ca-mi va fi mereu alaturi..o simt alaturi intotdeauna. E placut sa stii ca-ti suna telefonul, in momentele tale de tristete, si ca la capatul cel. al firului, este o voce blanda, care sa te calmeze…O legatura puternica pe care n-as da-o pentru nimic in lume.
Imi pare rau pentru ea..ca o parasesc…Ceilalti sunt puternici, nu-si arata melancolia…Dar ea s-a saturat sa mai fie puternica si mi-a destainuit adevaratele ei probleme…Ea ma iubeste intr-atat incat sa-mi spuna problemele ce-o macina..S-a saturat sa mai tina in ea…Foarte bine face! Macar atat sa pot face pentru un om care mi-a oferit si-mi ofera atatea, dar pe care, uneori, fac ce fac, si o ranesc. Ma urasc in momentele alea. Dar stiu ca ea nu m-ar putea urî niciodata. In sufletul ei nu e loc de rautate.. E prea buna…E sprijinul meu..E bunica mea…
Pentru ea simt melancolie in mom. asta. Nu vroiam sa ma gandesc cu tristete ca se termina vacanta, dar orele astea de asteptare nu ma fac decat sa-mi ridic tot felul de probleme. Poate ca venitul meu mai des acasa, nu pentru ca as tine eu mortis, ci pentru ca trebuie, ii va mai alina tristetea..
Oricum, aceste ultime ore sunt triste…
Cea fara de nume.. May 6, 2009
Cea fara de nume…inchide ochii si-si vede trecutul atat de bine conturat…isi deschide ochisorii migdalati si incearca sa isi inchipuie viitorul..dar ii este atat de greu.. Atat de greu incat parca ar dori mereu sa doarma pentru a putea incerca sa viseze…Se ascunde iar de viata si se comporta ca un copil trist…un copil cu probleme…
Cea fara de nume sunt eu..eu am un nume, dar in momentele astea se pare ca incepe usor-usor sa mi se stearga din minte, asemenea nisipului spalat de mare…In noaptea asta sunt cea fara de nume…Iubesc si nu iubesc viata…vreau sa fiu fericita si vreau sa ii ajut pe cei apropiati..Dar imi este greu..imi este greu pentru ca am inceput iar sa ma invart ca un titirez…Acel titirez care nu stie cand sa se mai opreasca…asta imi aduce aminte de o experienta de-a mea pe patinoar…Cand am piedut efectiv controlul asupra picioarelor si, pentru a evita o cazatura MULT prea dureroasa, am preferat sa cad in genunchi…asa si acum…constienta fiind de ameteala provocata de la atata invartit, am preferat sa ma opresc brusc si sa cad. Brusc!
Cea fara de nume a preferat sa isi spuna ofurile, sa planga …pentru ca nu o mai facuse de foarta multa vreme…a fost o adevarata oaza pentru ea.. Asa a ramas ea…fara de nume, dar cu sufletul ceva mai putin impovarat de grijile cotidiene..
O apropiere de mama si de prietenele mele…un spirijin din partea lor, sprijin care ma bucura si ma face sa ma gandesc ca totusi, nu traiesc doar pentru a face umbra pamantului…Poate ca voi lasa pana la urma o amintire vaga si un zambet le va incolti pe buze cand isi vor aminti numele Celei fara de nume..este ceva pentru care intr-adevar merita sa traiesti!
Sincron cu simtirea May 6, 2009
Am pus ramasag ca-mi voi reveni din reverie, ca realitatea ma va izbi in plina figura si ca, pentru a mia oara, Maria va cobori de pe norisorul reveriei si va resimti din plin ziua mohorata de sambata, 13 decembrie…
Dar totusi, ziua asta reprezinta pentru mine sincronul cu simtirea…Mintea, sufletul, gesturile tipice…toate astea s-au aliniat si au format o linie dreapta…atat de dreapta, atat de limpede, ca roua ce-o zaresti pe flori, primavara…
S-au impletit si au format un tot unitar…asemenea unui dans, corp la corp, plin de pasiune..priviri patrunzatoare, gesturi ce tradeaza simtaminte, vorbe cu subinteles…
M-am redescoperit astazi, mi-am redescoperit niste senzatii pe care mi le uitasem.. era pacat..erau frumoase senzatiile acelea…am recurs iar la auto-analiza..ce-am descoperit e multumitor, caci fericire deplina nu exista pe lumea asta…Iar mie , atunci cand mi se intampla prea multe lucruri bune pe metrul patrat, ceva nu este in regula si-s constienta ca urmeaza sa se invarta roata..:)..
Stau si ma gandesc ca m-as fi simtit mult mai bine daca as fi fost mult mai ingenua, daca nu as fi stiut ceea ce stiu acum…Pentru ca stiinta da tristete…pune mii si mii de semne de intrebare…si ajungi la niste concluzii care nu te prea multumesc..ca tot vorbeam mai sus de multumire…
Concluzionam ca este mai bine sa ne detasam, ca luptam cu morile de vant… dupa atata ” Don Quijote-ism” obosim…mainile ne dor, picioarele de abia ne mai sustin greutatea…si astfel plecam fruntea, spunem STOP si mergem mai departe. Poate ca acest ” mai departe” ne va oferi ceva mai bun sau poate ne va face sa pretuim mai mult amintirile ramase in urma…Oricum, asta-i farmecul vietii..nu stii niciodata ce urmeaza..ma amuza oamenii aia de cred ca nu o sa faca NICIODATA un lucru…eu am invatat ce e aia relativitatea..ce e pentru mine adevar poate ca pentru cei din jur e minciuna…nu poti cere cuiva sa iubeasca asa cum iubesti tu..toti avem felul nostru de a iubi, de a ne comporta…si chiar daca au aparut tot felul de carti care ne incadreaza in nenumarate tipologii umane, eu tind sa cred ca totu-i relativ in viata asta…nu vorbesc din cartie…vorbesc in cun. de cauza.. lumea-i un mare spectacol, cu personaje care isi tot repeta rolul pana cand ajung sa-l joace magistral( mitul metempsihozei la Eliade)… de aici si senzatiile de deja-vu…senzatia ca apartii de un anumit loc, in momentul in care il vizitezi pentru prima data in viata”… suntem efemeri si asta doare, caci suntem atat de infatuati incat nu vedem adevaratele valori si ne limitam la niste prostii materiale care da, aduc bunastare si respect social, dar nu fac decat sa stagneze evolutia ta umana. Uitam ca suntem OAMENI si ajungem sa ne comportam masinal..Nu e oare de ajuns ca-s atatea masini? trebuie sa ne transformam si noi?
Cred ca ne tot amagim si ne lasam complet acaparati de societate…incepem sa purtam “uniforme”, pentru a ne integra in “multime”… caci multimea judeca individualitatea..o exclude.. iar marginalizarea e o povara mult prea grea pentru multi dintre muritori…Asa cum judec spiritul de turma, asa ii judec si pe cei ” cu puteri spirituale” care nu fac decat sa profite de oamenii mai slabi…sa ajungi sa mananci din palma unui “atotcunoscator”…sa nu uitam ca e si el muritor, ca GRESESTE ( minte, profita de pe urma celor slabi…). Poate ca-s eu mult prea drastica dar omul are dreptul sa isi gaseasca propria cale..nu ii trebuie indusa…Asta inseamna constrangere( nu trebuie sa fie la vedere, caci cea psihologica este cea mai rea forma de constrangere)…Cine suntem noi sa ii manipulam pe altii? Militam pentru EGALITATe, si totusi ne consideram SUPERIORI celorlalti…suntem niste infatuati, care nu isi cunosc limitele…cei slabi ii pupa in fund pe cei un pic mai puternici..cei puternici ajung sa se creada buricul universului…un curs care continua de atata amar de vreme si care nu cred se va opri vreodata…apoi, ii judecam pe cei puternici pentru ca ajung sa se creada Stapanii Universului…dar uitam ca vina este a celor din anturaj…noi vedem numai efectul..dar nu avem rabdare niciodata sa analizam cauzele…lumea se misca mult prea repede pentru a mai avea rabdare cu noi insine…
reACT April 13, 2009
Poate ca va intrebati de unde pana unde atata spirit civic inchis intr-un corp mic, care nu masoara decat un metru si-un pic. Ei bine, am acceptat sa fac parte dintr-o echipa care doreste sa schimbe macar un pic viata celor de la metrou.
Eu una m-am saturat de mutrele acre si de injuraturile printre dinti pe care le trag oamenii atunci cand vad blocate scarile rulante. Mai mult, m-am saturat sa fiu injurata pentru ca traversez regulamentar ( pentru ca se intampla si acest lucru) sau pentru ca incerc sa urc in metrou.
M-am saturat si am si capatat un sictir sora cu moartea. Nu injur pe nimeni, desi mare este tentatia in cele mai multe momente din zi..fie ca e vorba de circulatul in subteran ( a se vedea metroul la ora de varf), fie cand ajung (fortata de imprejurari) sa circul pe la suprafata. Claxoane, injuraturi si nimic mai mult. Eu spun asa : Ne-om trage noi din animale, dar asta nu ne da dreptul sa ne comportam ca niste patrupede fara creier cu pretentii de oameni elevati apoi.
Uitam ce e aia omenie si transformam un oras intr-o jungla. Ati auzit probabil clisee precum “jungla bucuresteana” sau “jungla asfaltului”.. Ei bine, eu m-am saturat sa ii suport pe nesimtitii care nu stiu sa se opreasca, care nu stiu sa isi ceara scuze atunci cand gresesc si pe cei care te imbrancesc doar pentru a demonstra ca ei sunt mai puternici.
Ei bine, aflati acum ca da, sunteti mai puternici decat mine (fizic vorbind), doar ati avut un fata o persoana mica de statura, de numai 43 de kg..V-ati simtit puternici cand v-ati aratat forta bruta? v-au servit la ceva nervii si injuraturile pe care, pana la urma, de acordati PE NEDREPT celor din jur? Aflati ca pe mine ma doare-n COT de viata voastra stresanta si ca aceasta scuza nu va indreptateste cu nimic sa va comportati asa cum adesea o faceti, mai vitelor.
Nu degeaba a fost scrisa “Ferma Animalelor”…Exista animal care sa portretizeze orice om, cu ale sale trasaturi “unice”…
Si da, am scris aceste randuri in semn de revolta pentru nesimtirea de care ma izbesc zilnic. Pentru ca m-am saturat sa vad oameni slabi fizic luati “pe sus” de “materii fara creier”, urangutani desprinsi parca din Cartea junglei…
si totusi, acolo animalele pareau mult mai bune..
Nu este o postare pentru a starni reactii. Este o postare pentru a destepta constiinte!
enjoy ur ride
